Principesa Margareta se află zilele acestea într-un vizită în Elveţia, locul unde Regele Mihai este îngrijit de ceva vreme de cei mai buni medici, după ce a fost internat în spital în stare gravă.
Se pare că, regele Mihai este foarte slăbit, dar stabil. Pe 4 aprilie, principesa Margareta a declarat că a vorbit la telefon cu regele Mihai şi că fostul suveran este acasă şi se simte mai bine.
„Alteţa Sa Regală va petrece timpul în compania părinţilor săi, Majestăţile Lor Regele şi Regina. Regele Mihai I se află în reşedinţa privată din Elveţia şi continuă să fie sub îngrijire medicală permanentă. Starea de sănătate a Majestăţii Sale este stabilă”, arată sursa citată, a anunţat casa regală.
Conform Casei Regale, regele Mihai a fost internat în martie într-o clinică din Lausanne într-o stare accentuată de slăbiciune fizică. Diagnosticele puse de echipa medicală au fost carcinom epidermoid metastazant şi leucemie cronică, regele fiind supus unei intervenţii chirurgicale. Fostul suveran a fost externat la jumătatea lunii martie.